Pe ambalajul unui card microSD sunt tipărite, de obicei, șapte sau opt simboluri diferite: o cifră într-un semicerc, alta într-un U, un V urmat de un număr, un A urmat de altul, plus o viteză mare, scrisă cu litere groase, care nu are aproape nicio legătură cu ce te interesează. Rezultatul e că mulți oameni cumpără după capacitate și preț, apoi se întreabă de ce camera se oprește din filmat sau de ce jocul de pe consolă se încarcă greu.
Simbolurile nu sunt decorative. Fiecare descrie altceva, iar pentru fiecare tip de utilizare contează altul.
Ce spune fiecare simbol de pe card
Cifra din semicerc este vechea clasă de viteză. Practic, orice card decent de azi este clasa 10, deci simbolul nu mai diferențiază nimic.
Litera U cu 1 sau 3 în interior indică viteza minimă de scriere susținută: 10, respectiv 30 de megabaiți pe secundă. Este primul indicator cu adevărat util.
Litera V urmată de un număr — V6, V10, V30, V60, V90 — spune același lucru, dar mai precis și pe o scară mai largă: numărul reprezintă viteza minimă de scriere susținută, în megabaiți pe secundă, garantată pe durata unei înregistrări. Pentru video, aceasta este cifra care contează cel mai mult.
Litera A cu 1 sau 2 se referă la performanța în operații mici și aleatorii, nu la transferuri mari. Contează atunci când cardul găzduiește aplicații sau jocuri care citesc și scriu multe fișiere mici — deci pe telefoane și pe console portabile, nu în aparatul foto.
Mențiunea UHS-I sau UHS-II descrie magistrala de comunicare. UHS-II are un al doilea rând de contacte pe spate și un plafon teoretic mult mai mare, dar avantajul apare doar dacă și aparatul, și cititorul de carduri îl suportă. Într-un dispozitiv UHS-I, un card UHS-II funcționează, însă la viteza magistralei mai lente.
Cifra mare de pe față, gen 170 MB/s, este aproape întotdeauna viteza maximă de citire, măsurată în condiții ideale. Nu îți spune nimic despre cât de repede scrie cardul în timp ce filmezi, adică exact situația în care el poate deveni o limitare.
Ce card pentru ce dispozitiv
Pornește de la ce face aparatul, nu de la ce e la reducere.
- Aparat foto pentru fotografie. Contează viteza de scriere susținută, ca să nu se umple memoria tampon la rafale. Un card U3 sau V30 acoperă confortabil majoritatea aparatelor de consum. Dacă fotografiezi mult în rafală și în format brut, un model UHS-II merită, dar numai dacă aparatul îl suportă.
- Filmare 4K. V30 este pragul rezonabil. Verifică totuși în manualul aparatului ce cere producătorul, pentru că unele moduri cu bitrate ridicat cer explicit V60 sau V90.
- Dronă. Aceleași cerințe ca la video, plus rezistență la temperaturi și vibrații. Cardul care se blochează la mijlocul zborului îți strică filmarea fără să ai cum să intervii.
- Cameră de acțiune. Verifică lista de carduri recomandate publicată de producător. Este unul dintre puținele domenii unde lista aceea chiar contează, pentru că multe blocări raportate de utilizatori vin de la carduri necompatibile.
- Consolă portabilă. Aici contează A2 și viteza de citire, nu V-ul. Jocurile se instalează o dată și se citesc de multe ori.
- Telefon. Dacă modelul tău mai are slot, alege A2 pentru fluiditate în aplicații. Ține minte că un card lent face telefonul să pară stricat.
- Cameră de supraveghere sau cameră auto. Caută explicit modelele marcate pentru înregistrare continuă. Un card obișnuit se uzează rapid când e rescris non-stop.
Capacitatea și formatul, două capcane discrete
Cardurile de până la 32 GB se numesc SDHC și vin formatate FAT32, un sistem de fișiere care nu poate stoca un fișier mai mare de 4 GB. La filmare, asta înseamnă că înregistrarea se taie automat în bucăți. Cele de la 64 GB în sus sunt SDXC, folosesc exFAT și nu au limitarea asta.
Nu toate dispozitivele acceptă orice capacitate. Un aparat mai vechi poate refuza un card de 512 GB, chiar dacă fizic intră în slot. Verifică în manual capacitatea maximă suportată înainte să cumperi.
În privința capacității, logica nu e neapărat cea mai mare. Două carduri de 128 GB sunt, pentru o excursie, mai sigure decât unul de 256 GB: dacă unul cedează, pierzi jumătate din material. Aceeași logică se aplică și când îți gândești sistemul de copii de siguranță pentru poze și fișiere, unde un singur suport nu e niciodată suficient.
Cardurile contrafăcute sunt o problemă reală
Piața de carduri de memorie este una dintre cele mai afectate de contrafaceri. Tehnica obișnuită este reprogramarea unui card de capacitate mică astfel încât să raporteze una mare. Copiezi fișiere, totul pare în regulă, apoi descoperi luni mai târziu că jumătate sunt corupte.
Câteva măsuri simple reduc riscul aproape la zero:
- Cumpără de la comercianți cunoscuți, nu de la vânzători terți cu prețuri mult sub piață.
- Un preț cu mult mai mic decât media pentru aceeași capacitate este semnalul principal.
- Imediat după cumpărare, rulează un program de verificare a capacității reale, care scrie date pe tot cardul și le citește înapoi. Există utilitare gratuite pentru asta pe Windows, macOS și Linux.
- Păstrează ambalajul și dovada plății până termini testul.
Cum îl folosești ca să reziste
Un card de memorie nu e un suport de arhivă. Celulele de memorie se uzează, iar cardurile nu au electronica de gestionare a uzurii pe care o au unitățile mai mari.
Câteva reguli practice, ușor de respectat:
- Formatează cardul în aparat, nu pe calculator. Fiecare dispozitiv își creează structura pe care o așteaptă.
- Nu șterge fotografii individual din aparat. Descarcă tot, apoi formatează. Ștergerile repetate fragmentează cardul.
- Nu-l umple complet. Lasă mereu un rest liber; cardurile aproape pline scriu mai lent.
- Scoate-l corect din calculator, cu opțiunea de eliminare în siguranță.
- Descarcă materialul cât mai repede și păstrează-l în cel puțin două locuri diferite.
- Înlocuiește-l la câțiva ani, mai ales dacă îl folosești intens. E printre cele mai ieftine asigurări posibile.
Pentru arhivare pe termen lung, un card nu e soluția potrivită. După ce ai descărcat materialul, mută-l pe un suport gândit pentru asta — un SSD extern cu capacitate potrivită este, pentru majoritatea oamenilor, cel mai bun compromis între viteză, preț și fiabilitate. Iar dacă tot ești la etapa de echipare, verificarea cerințelor de card face parte din aceeași discuție cu alegerea aparatului foto: un card nepotrivit poate anula, în practică, jumătate din capacitățile unui aparat bun.